Go to Top

Cursuri pentru copii

Cercetările au arătat că, învățarea unei limbi străine încă de la vârste fragede, are foarte multe avantaje. Copiii au o capacitate foarte mare de absorbție a noilor informații, indiferent de domeniu. Pe lângă învâțarea cu ușurință a unei limbi străine, cu rezultate de lungă durată, copiii își dezvoltă și abilități cognitive care îi vor ajuta să învețe lucruri noi. Astfel crește puterea de invățare și de concentrare, își dezvoltă simțul orientării și abilități de multi-tasking.

Cursuri grup 2-3 copii  –  P2 Kids

Cursurile pentru copii sunt împărțite pe categorii de vărstă și în funcție de nivelul de cunoaștere al limbii studiate. Pentru copiii care au început studiul unei limbi straine în școală sau acasă, se va face o evaluare inițială pentru încadrarea corectă într-o grupă omogenă.

Metoda de predare este una directă, ajutând copiii să vorbească și să interacționeze în limba studiată.

Cursuri de limbi străine pentru preșcolari

Nu e niciodată prea devreme pentru a învăța o limbă străină. Cu programa și metoda potrivită, copiii pot să învețe cu plăcere o limbă străină încă din anii de grădiniță.

Cursurile pentru preșcolari sunt programe special dezvoltate pentru copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 6 ani. Instructorii vorbesc doar în limba studiată și folosesc mișcarea, muzica, jocurile și arta pentru a implica copiii în activitățile comunicative de la clasă. Grupele sunt restrânse (4-6 copii/grupă) astfel încât copilul dumneavoastră se beneficieze de atenția instructorilor. Cursurile se desfățoară de 2 ori pe săptămână câte 60 de minute, de la ora 17:00, sau în orice alt interval orar pe perioada vacanțelor.

Cursuri grup 4-6 copii  – G1 Kids

La vârsta școlară copiii adoră să pună întrebări, să investigheze, să rezolve mistere. De ce să nu încurajăm aceste porniri printr-un curs de limbă adaptat perfect la ceea ce adoră ei să facă: să exploreze!

Cursul oferă acestor mici exploratori cunoştinţele şi aptitudinile necesare să cunoască şi să înţeleagă lumea – fie că e vorba de ţinuturile africane sau de iarba din grădina lor. Totul printr-o metodă menită să stimuleze curiozitatea şi imaginaţia lor. Caracteristicile principale ale acestui program:

  • Folosirea exclusivă a limbii studiate la clasă
  • Special dezvoltată pentru ciclul primar. Curricula cuprinde o gamă variată de proiecte interactive, cu subiecte fascinante despre cultură, geografie şi natură. Astfel creşte interesul copiilor pentru propria cultură şi le oferă şansa de a se dezvolta ca cetăţeni globali de succes.
  • Cursuri faţă-în-faţă în grupe restrânse (4-6 copii/grupă) pentru o experienţă deosebită de învăţare, de 2 ori pe săptămână, câte minimum 60 de minute.
  • Materiale de studiu inovative, cu activităţi multimedia